Colocviului de vară de la Saharna, organizat de Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova, desfășurat în perioada în perioada 27-30 iulie , a ajuns la cea de-a XII-a ediție. Colocviul a reunit peste 20 specialiști din România, Germania și Republica Moldova.

Sesiunea din acest an a avut genericul „Artefacte, tehnologii și materii prime în spațiul tiso-nistrean în epoca fierului”, comunicările participanților abordând tematici legate de tehnologiile preistorice, circulația ideilor și a obiectelor, arheologie experimentală ș.a.

Rectorul USM, Igor Șarov a remarcat rolul centrelor de cercetare universitară ca medii formatoare de specialiști consacrați și tineri cercetători. De asemenea, rectorul USM a reiterat imperativul cooperării internaționale în societatea modernă, salutând aderarea echipei de arheologi la rețeaua de cercetare europeană.

Directorul Centrului de Arheologie „Ion Niculiță”, Aurel Zanoci a prezentat retrospectiva colocviului de vară de la Saharna, evidențiind suportul partenerilor din străinătate în buna desfășurare a sesiunilor.

Evenimentul a avut loc în pensiunea arheo-turistică de la Saharna „Țiglău”, locație cunoscută prin peisajul natural și patrimoniul arheologic, deosebit de valoros pentru preistoria Europei de sud-est.

Evenimentul a beneficiat de susținerea financiară decisivă a B.C. „Victoriabank” S.A.

Published luni, 31 iulie 2023

Anunțuri și Comunicate

ADMITERE la studiile superioare de doctorat

Universitatea de Stat din Moldova anunță admiterea la studiile superioare de doctorat, ciclul III, pentru anul de studii 2026-2027. Studiile superioare de doctorat se desfăşoară cu...

Studenții Filierei Francofone, în dezbateri despre viitorul avocaturii și inteligența artificială

În contextul Zilei Avocatului, studenții Filierei Francofone din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la o masă rotundă interactivă, concepută...

ANUNȚ

Ca urmare a intervenirii vacanței funcției de membru al Senatului USM la două structuri de suport și în temeiul pct. 33–39 din Regulamentul Senatului Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​