La Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat Seminarul „INSTITUTIONAL EXTERNAL EVALUATION: REALITIES AND PERSPECTIVES”, organizat de Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educatie și Cercetare (ANACEC), susținut în cadrul proiectului „Enhancement Of Quality Assurance In Highereducation System In Moldova-Qforte”.

În cadrul conferinței au fost discutate rezultatele proiectului care prevede acreditarea internațională a cinci universități din Republica Moldova, făcând un raport de totalizare a experiențelor întâlnite pe parcursul sesiunii de examinare pentru acreditarea internațională.

La ședință au participat rectorul USM, Igor Șarov, secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Nadejda Velișco, Președintele ANACEC, Andrei Chiciuc, prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, prorectorul pentru activitate științifică a USM, Georgeta Stepanov, dar și reprezentanți ai universităților partenere în cadrul proiectului Qforte.

Participanții au analizat avizul prezentat de Ministerul Educației și Cercetării privind rezultatele evaluării externe efectuate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și perspectivele de evaluare a instituțiilor de învățământ superior în Republica Moldova, cu scopul de a  îmbunătăți calitatea sistemului academic din țara noastră.

Universitatea de Stat din Moldova se numără printre instituțiile care au fost acredite internațional de ARACIS.

Published marți, 5 decembrie 2023

Anunțuri și Comunicate

The Fulbright Visiting Scholar Program 2021-2022

The Fulbright Visiting Scholar Program offers non-degree research grants for senior researchers, university lecturers, or experts in different fields who have a doctoral degree or equivalent professional...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la cea de-a treia dezbatere on-line din seria de discuții dedicate...

Concurs suplimentar la locurile vacante pentru studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

Universitatea de Stat din Moldova anunță concurs suplimentar la locurile vacante pentru studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021, în limita proiectelor validate de MECC, după...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved