Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova a organizat, în zilele de 17 și 18 aprilie, un eveniment deosebit destinat studenților Facultății de Litere: un Atelier psihologic de Scriere Expresivă, conceput pentru a încuraja descoperirea de sine și dezvoltarea competențelor profesionale.

Sub îndrumarea Aureliei OBREJA, psiholog, studenții au avut privilegiul de a explora profunzimile emoțiilor lor, gândurile și experiențele personale. Prin intermediul unor tehnici de scriere expresivă și creativă, fiecare participant și-a (re)descoperit esența într-un mod autentic, aducând astfel o contribuție semnificativă la propria cunoaștere și la dezvoltarea competențelor profesionale.

Agenda evenimentului a fost amplă și diversificată:

Explorarea valorilor profesionale: În cadrul discuțiilor de grup, exercițiilor de reflecție și chestionarelor, studenții au avut oportunitatea de a identifica și de a examina principiile care îi orientează în alegerile lor profesionale.

Focus pe caligrafia artistică: Atenția s-a îndreptat, de asemenea, către caligrafia artistică, o practică ce transcende scrierea tradițională și își propune să stimuleze fluiditatea, precizia și expresivitatea artistică.

Descoperirea metaforei terapeutice: În cadrul întâlnirii, formabilii au fost inițiați în lumea fascinantă a metaforei terapeutice, o metodă interesantă de explorare și înțelegere a emoțiilor într-un mod simbolic.

Redactarea scrisorilor terapeutice personalizate: Aceștia au avut privilegiul de a redacta scrisori terapeutice personale – compoziții sincere și profunde, pe care le-au sigilat și pe care își propun să le deschidă în momente deosebite și definitorii pentru propria lor evoluție.

Adresăm mulțumiri cordiale Aureliei OBREJA pentru îndrumarea sa profesională și pentru implicarea sa deplină în această experiență transformatoare.

AUF Moldova

Published vineri, 19 aprilie 2024

Anunțuri și Comunicate

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved