În cadrul Universității de Stat din Moldova, urmează să fie inaugurat un laborator dotat cu echipamente moderne, oferite de către Agenția de Cooperare și Coordonare TIKA, în cadrul proiectului mondial – CEZERI STUDIO.

Subiectul a fost abordat ieri, 27 mai, în cadrul întâlnirii rectorului USM, Igor Șarov cu coordonatorul TIKA, Tarık Mete și Consilierul Educațional al Ambasadei Turciei în Republica Moldova, Cengiz Güzeloluk.

Laboratorul va fi dotat cu dispozitive precum calculatoare, imprimante 3D, mașini de tăiat cu laser CNC, kituri de construcție de drone, seturi de instruire în robotică și diverse instrumente mecanice-electronice, iar ulterior studenții și cadrele didactice vor fi instruiți cu privire la utilizarea dispozitivelor și codificarea robotică de către experți desemnați de TİKA.

Această inițiativă reprezintă un pas spre noi colaborări între Universitatea de Stat din Moldova, Ambasada Turciei în Republica Moldova și Agenția de Cooperare și Coordonare TIKA, cu privire la dezvoltarea învățământului superior; facilitarea mobilităților academice atât a studenților cât și a cadrelor didactice în cadrul programelor Erasmus+ și nu în ultimul rând, îmbunătățirea infrastructurii care va contribui la crearea unui mediu de învățare modern și performant.

 

Published marți, 28 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved