Un grup format din 15 cadre didactice ale Universității de Stat din Moldova și trei prorectori ai USM, participă pe parcursul acestei săptămâni, la stagiul de formare continuă, organizat la Institutul Pedagogic din Zurich, Elveția.

Stagiul se desfășoară în cadrul proiectului EduClass, finanțat de Banca Mondială și are drept scop consolidarea competențelor cadrelor didactice în domeniul pregătirii pentru școală, organizării practicilor pedagogice și stabilirea unui parteneriat eficient între instituții.

Pe parcursul stagiului, participanții vor avea ocazia să exploreze cele mai bune practici din Elveția, în domeniul formării cadrelor didactice și să le adapteze la contextul specific din Republica Moldova.

De asemenea, în cadrul workshop-urilor și instruirilor preconizate pentru această săptămână, vor fi abordate următoarele subiecte:

  • Pregătirea cadrelor didactice pentru a face față provocărilor actuale din educație;
  • Dezvoltarea curriculumurilor moderne și adaptate la nevoile elevilor;
  • Utilizarea eficientă a metodelor didactice moderne;
  • Evaluarea elevilor și furnizarea de feedback constructiv;
  • Organizarea practicii pedagogice eficiente.

Această activitate este o oportunitate importantă pentru USM de a-și consolida poziția de lider în domeniul formării cadrelor didactice din Republica Moldova, iar participarea la acest stagiu va contribui la îmbunătățirea calității educației oferite elevilor din țară.

Published luni, 10 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Invitație de participare la concursul Green Talents – International Forum for High Potentials in Sustainable Development

Ministerul Federal al Educației și Cercetării (BMBF) din Germania desfășoară concursul „Green Talents – International Forum for High Potentials in Sustainable Development”. Tineri cercetători din diferite...

Anunț privind susținerea tezei de doctor în științe chimice

În cadrul Seminarului Ştiinţific la profilul 144.Chimie fizică, specialitatea 144.01.Chimie fizică; profilul 145.Chimie ecologică, specialităţile 145.01.Chimie ecologică, 145.02.Chimie ecologică a apei, va fi examinată teza de...

Anunț

În baza deciziei  din 27.04.2022, Senatul Universității de Stat din Moldova, a inițiat concursul pentru suplinirea posturilor de șef de departament la următoarele departamente academice: Comunicare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved