Universitatea de Stat din Moldova a găzduit pentru prima dată la Chișinău un eveniment de amploare dedicat Zilei Mondiale a Dreptului. Organizat de rețeaua diplomatică franceză, evenimentul a evidențiat parteneriatul solid dintre Filiera Francofonă Drept a USM, Ambasada Franței în Republica Moldova și România precum și Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene din București, consolidând cooperarea academică și juridică dintre aceste instituții.

Discuțiile din cadrul evenimentului au avut ca temă centrală „Valorile Uniunii Europene și importanța lor”, subiect ce a fost dezbătut în cadrul a două paneluri. Primul panel a abordat tema „Respectarea și promovarea comună a valorilor consacrate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană: o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană”, iar al doilea panel a tratat subiectul „Controlul respectării și promovării comune a valorilor Uniunii Europene de către state: Ce sancțiuni pentru statele membre?”.

Experți de renume din domeniul juridic au fost prezenți pentru a contribui la aceste dezbateri. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai unor prestigioase instituții academice din Franța, precum Universitatea Sorbonne și Universitatea Côte d’Azur, dar și din România, prin Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene din București precum și reprezentanți de marcă din Instituții Europene. Evident, evenimentul a beneficiat și de prezența profesorilor de la Facultatea de Drept a USM.

Evenimentul a fost onorat de prezența invitaților: Veronica MIHAILOV-MORARU, Ministrul Justiției al Republicii Moldova; Excelența Sa, Dominique WAAg, Ambasadoarea Franței în Republica Moldova; Claudia VIȘAN, Responsabila Biroului Național al Agenției Universitare a Francofoniei în Republica Moldova; Elena PACEA, Expert tehnic internațional, Expertise France și Secretar General al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene; Simona PAVEL, Magistrat de legătură, Ambasada Franței în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Unul dintre aspectele esențiale ale activității a fost implicarea activă a studenților francofoni, care au avut oportunitatea de a interacționa direct cu experți din domeniul juridic, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților și cunoștințelor lor în materie de drept european.

Acest eveniment a subliniat importanța consolidării cooperării dintre Filiera Francofonă Drept a USM și instituțiile academice și diplomatice franceze, marcând astfel o nouă etapă în promovarea valorilor europene în cadrul comunității juridice din Republica Moldova.

 

 

 

Published vineri, 4 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, ROMÂNIA- MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII ȘI CADRELE DIDACTICE ALE UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, România oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

SEMINAR DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ PRIVIND ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR

În perioada 12-13 ianuarie, 19-20 ianuarie 2021, la Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat  Seminarul de dezvoltare profesională « Comment intégrer la qualité dans le pilotage...

Pilotarea Programului „Leadership și Management” în cadrul proiectului MHELM

La data de 20 ianuarie 2021 s-a dat start pilotării programului de instruire profesională pentru conducătorii din instituțiile de învățământ superior „Leadership si Management”. Acest program...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved