Având în vedere evoluția situației pandemice a infecției Covid-19, agravarea stării epidemiologice și declararea stării de urgență în sănătate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, la Universitatea de Stat din Moldova se menține regimul special de activitate până la data de 18 aprilie 2021 inclusiv.

Angajații USM își vor exercita atribuțiile de serviciu, după cum urmează :

  1. Personalul didactic va realiza activitățile educaționale, conferințele științifice, adunările și întrunirile profesionale la distanță.
  2. Personalul ce își exercită activitatea la birou, va fi atras cu prezență fizică în număr de până la 30% din personal.
  3. Angajaţii care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, pot exercita munca de la distanţă, vor desfăşura activitatea prin muncă la domiciliu, urmând să prezinte conducătorului nemijlocit darea de seamă despre lucrul efectuat la distanţă.
  4. Se stabileşte regim special de lucru, cu atragerea la serviciu a personalului strict necesar şi a personalului activitatea căruia necesită prezenţa obligatorie la locul de muncă (în ture), în special personalul auxiliar/de deservire, din cadrul căminelor și blocurilor de studii, pe durata programului de muncă, cu respectarea distanţei sociale, utilizarea măştilor şi mănuşilor de protecţie, cu dezinfectarea, ori de câte ori va fi necesar a mânilor şi suprafeţelor din birouri.

Ordin nr. 43 din 02.04.2021 „Cu privire la menținerea regimului special de lucru în cadrul Universității de Stat din Moldova”

Published vineri, 2 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

ACADEMICIANUL AURELIAN GULEA – 80 DE ANI DE EXCELENȚĂ ACADEMICĂ ȘI CONSACRARE ȘTIINȚIFICĂ

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață –...

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit într-o nouă ședință

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință, desfășurată astăzi, 26 mai, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate o serie de...

Anunț: USM organizează workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova: politici, inovare și transformare digitală în educație”

În cadrul proiectului Erasmus+ CBHE MEDIA Project, Universitatea de Stat din Moldova organizează pe 09 iunie 2026, Workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved