Administrația USM și Comitetul Sindical al salariaților Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Biserica USM „Întâmpinarea Domnului”, a organizat o întâlnire dedicată seniorilor, incluzând foști și actuali profesori, colaboratori și veterani ai mișcării sindicale din cadrul instituției.

Această festivitate a avut loc cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la înființarea USM, precum și pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă, celebrată anual pe 1 octombrie, și Ziua Profesională a Lucrătorului din Învățământ.

Participanții au fost întâmpinați de rectorul USM, Igor Șarov, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, Octavian Moșin, și președintele Comitetului Sindical al USM, Efim Chilari. Aceștia au exprimat recunoștință profundă și apreciere față de seniori, oferindu-le premii bănești și cadouri.

Published marți, 8 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved