Universitatea de Stat din Moldova organizează în perioada 7-8 noiembrie 2024 Conferința națională cu participare internațională „Integrare prin Cercetare și Inovare”. Dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, aceasta reprezintă o platformă importantă pentru promovarea cercetării și inovării în scopul dezvoltării durabile și integrării sociale.  Evenimentul oferă  participanților oportunitatea de a prezenta și discuta cele mai recente rezultate ale cercetărilor, precum și de a explora noi perspective asupra modului în care știința poate contribui la soluționarea provocărilor globale, inclusiv schimbările climatice, sănătatea publică, educația de calitate și dezvoltarea economică.

Conferința este structurată pe 27 de ateliere tematice, ce acoperă domenii esențiale, cum ar fi: științele exacte, ale vieții, inginerești, sociale și umaniste. La eveniment participă peste 450 de cercetători din Republica Moldova și din țări ca: România, Ucraina, Polonia, Turcia, Grecia, Norvegia, Germania, Israel, China ș.a.

În debutul ședinței plenare, Rectorul USM, Igor Șarov, a salutat comunitatea științifică și le-a mulțumit cercetătorilor pentru muncă asiduă, efort depus și pentru dedicație. Totodată, el a reliefat importanța acestui prestigios for științific, subliniind necesitatea promovării continue a rezultatelor științifice, inovării și transferului tehnologic. „Evenimentul presupune în sine un prilej de a reafirma rolul esențial al științei în societate și de a promova ideea că cercetarea și inovarea sunt motoare ale progresului și dezvoltării durabile. Suntem mândri că cercetătorii contribuie activ la construirea unui viitor mai bun pentru toți”, a declarat Rectorul Universității de Stat din Moldova.

Conferința națională cu participare internațională „Integrare prin Cercetare și Inovare” a demarat cu expoziția realizărilor de ultimă oră ale comunității științifice din cadrul celor 11 facultăți, 13 institute și patru centre de cercetare și va culmina cu Cala performanțelor în cercetare 2024.

Pentru mai multe informații, accesați pagina oficială a evenimentului.

Published vineri, 8 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​