Rectorul USM, Igor Șarov a avut ieri, 18 decembrie, o întrevedere cu Octavian Mădălin Bunoiu prorector responsabil cu strategia CDI, sustenabilitate, transfer tehnologic și relația cu diaspora a Universității de Vest din Timișoara. La întrevedere au participat și prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, prorectorul pentru Digitalizare, Sergiu Corlat și prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale, Vladimir Dolghi.

Dicuțiile au vizat identificarea direcțiilor colaborarea în cadrul proiectelor științifice, a schimbului de experiență pe diferite domenii de specialitate, precum și activități academice și culturale.

De asemenea, s-a discutat despre perspectivele mobilităților academice pentru profesori și studenți, despre programul de internaționalizare a USM, precum și despre proiecte de dezvoltare a infrastructurii și de digitalizare. Astfel, s-a decis ca la sfârșitul lunii ianuarie, anul viitor, un grup de profesori de la USM să efectueze o vizită de studiu la Universitatea de Vest

Rectorul USM și-a exprimat încrederea că în anul 2025, cele două instituții vor putea să implementeze noi proiecte, care să aducă beneficii mediilor acdemice. Igor Șarov i-a multumit prorectorului Octavian Mădălin Bunoiu pentru deschidere și viziunile expuse, care coincid cu direcțiile prioritare ale universității noastre.

Published joi, 19 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Curs interuniversitar de training ”Înțelegerea principalelor probleme ale politicilor Uniunii Europene din domeniul educație-cercetare-inovație”

Dragi studenți, tineri profesioniști și comunitate academică, Este plăcerea noastră să vă informăm că primul curs interuniversitar de training din cadrul proiectului ”Integrarea economică a Republicii...

Anunț privind calendarul alegerilor membrilor Senatului USM

ANUNȚ privind  calendarul alegerilor membrilor Senatului USM Comisia Electorală Universitară aduce la cunoștință  tuturor structurilor universitare calendarul alegerilor membrilor în noul Senat al Universității de Stat...

Reuniunea studenților-doctoranzi

La data de 19 noiembrie 2020, în format on-line, s-a desfășurat reuniunea studenților-doctoranzi, înmatriculați în anul 2020 la studii superioare de doctorat, ciclul III, la Universitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved