Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova în cooperare cu Memorialul Revoluției din Timișoara și suportul Fundației Hanns Seidel Moldova, organizează Masa rotundă „Revoluția Română din Decembrie 1989. Cum analizăm fenomenul și ce lecții învățăm?”

Evenimentul se va desfășura Joi, 27 martie, între orele 12:00 și 14:00, fiind adresat tinerilor studioși preocupați de o reflecție critică asupra trecutului recent și a modului în care acesta influențează prezentul. Programul mesei rotunde va fi deschis de vernisarea expoziției Memorialului Revoluției din Timișoara, care aduce în prim-plan cronologia, contextul istoric și momentele-cheie ale acelor zile dramatice din decembrie. Expoziția oferă o perspectivă detaliată asupra declanșării revoltei la Timișoara, represiunilor violente, solidarității populare, căderii regimului Ceaușescu și a transformărilor ulterioare, contribuind la o înțelegere mai profundă a fenomenului și a parcursului societății după prăbușirea regimului totalitar.

În continuare, masa rotundă va găzdui discuții privind percepția Revoluției Române în rândul tinerei generații, explorând semnificațiile pe care aceasta le desprinde din momentele de tensiune, speranță și sacrificiu de la finele anului 1989. De asemenea, va fi analizată reacția societății din RSS Moldovenească la evenimentele de atunci, în cadrul unei dezbateri ample asupra implicațiilor politice, sociale și culturale ale Revoluției în contextul regional.

Vă invităm să luați parte la un dialog viu și constructiv despre Revoluția Română din 1989, un moment definitoriu al istoriei recente, și despre lecțiile pe care aceasta ni le oferă pentru înțelegerea prezentului și construirea unui viitor solid, bazat pe valori democratice și responsabilitate istorică.

Published marți, 25 martie 2025

Anunțuri și Comunicate

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved