Universitatea de Stat din Moldova a semnat astăzi, 14 mai 2021, un acord de parteneriat cu AO „EcoDigital”, AO „Asociația pentru valorificarea deșeurilor” și „MoldRec Group” SRL. Acordul vizează încurajarea studenților și angajaților Universității să implementeze practici durabile și prietenoase mediului în activitățile lor, prin colectarea și sortarea corespunzătoare a deșeurilor electronice.

În cadrul acestui parteneriat, al cărui obiectiv principal vizează implementarea proiectului „Reciclăm DEEE și realizăm ODD”, va fi instalat un punct de colectare a e-deșeurilor în incinta instituției, pentru a reduce cantitatea de deșeuri de echipamente electronice și electrice (DEEE), de dimensiuni mici și mari, inclusiv baterii și acumulatori portabili uzați, cruțând astfel pubelele și containerele de gunoi. Toți angajații și studenții Universității vor beneficia de instruire și informare cu privire la gestionarea corectă a deșeurilor electronice, sprijin în dezvoltarea deprinderilor de colectare și depozitare a e-deșeurilor la locul de muncă, precum și acasă.

Prin semnarea acestui Acord, Universitatea de Stat din Moldova își reafirmă statutul de instituție prietenoasă mediului, pentru care protecția lui are o mare importanță, iar promovarea și educarea cetățenilor în spiritul conservării naturii este o prioritate clară.

Published vineri, 14 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved