La invitația Primăriei municipiului Chișinău și a Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului, membrii comunității academice a Universității de Stat din Moldova au participat, în perioada 14-15 mai 2021, la lucrările conferinței științifico-practice, dedicate Zilei Internaționale a Familiei – „Consolidarea familiei – premisă fundamentală în promovarea drepturilor copilului”. Conferința internațională a fost organizată în parteneriat cu Reprezentanța UNICEF Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău etc.

Prorectorul USM, dr. hab., prof. univ., Violeta Cojocaru, în deschiderea oficială a Conferinței a rostit un cuvânt de salut din partea comunității USM-iste, menționând importanța realizării transferului de cunoștințe și bune practici între membrii comunității academice, societății civile, autorităților publice locale și centrale pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă familia. Conjugarea eforturilor poate fi o oportunitate pentru societatea noastră în depășirea profundei crize demografice și sociale, în regândirea politicilor în baza concluziilor cercetătorilor, iar în final, ca rezultat, consolidarea familiei și crearea unui mediu sănătos pentru creșterea și educarea copiilor, a subliniat Violeta Cojocaru.

Pe parcursul anilor problematica familiei și a drepturilor copilului a făcut obiect de cercetare al numeroaselor studii realizate de cadrele științifico-didactice ale universității din domeniile sociologiei, asistenței sociale, psihologiei, dreptului etc., fapt ce atestă multidimensionalitatea problemelor instituției familiei și interesul cu privire la stabilirea măsurilor necesare de întreprins pentru depășirea acestora. Totodată, diversitatea factorilor care influențează instituția familiei și tranzițiile acesteia au impulsionat inițierea în cadrul USM a unor programe de studii interdisciplinare în domeniul asistenței sociale și psihologiei, la ciclul II Master, printre care „Politici sociale centrate pe familie” și „Consiliere în probleme de familie”. Pe parcursul a două zile, cercetătorii de la USM, St. Milicenco, dr., conf. univ., șef Departament Sociologie și Asistență Socială, T. Spătaru, dr. hab., conf. univ., A. Oceretnîi, dr., conf.univ., O. Isac, dr., conf., dar și doctoranzii preocupați de problematică au prezentat rapoarte și au participat activ la dezbateri.

La finalul forumului, au fost enunțate recomandări și soluții din partea participanților la Conferință, care vor fi valorificate în fundamentarea politicilor publice naționale în domeniu.

Published sâmbătă, 15 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Modernizarea Bibliotecii Centrale a USM: donație de carte și echipamente din statul Carolina de Nord

Marți, 14 iulie 2020, în cadrul proiectului Parteneriatul bilateral Carolina de Nord – Republica Moldova, la Biblioteca Centrală a USM (BCU) a ajuns o donație de...

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved