Pe 14 mai a. c., a avut loc Conferința științifico-practică, cu titlul „Impactul tehnologiilor informaționale asupra vieții de familie în contextul COVID-19″, la care au participat peste 60 de cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi din Republica Moldova și de peste hotare.

Evenimentul a fost deschis de către dr. hab., prof. univ. Otilia Dandara, prorector USM, dr. hab., prof. univ. Vladimir Guţu, decan FPȘESAS, dr., conf. univ. Maia Șevciuc, șef Departament Științe ale Educației, FPȘESAS, Vasile Cușcă, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women în Moldova.

Prezentările pe marginea temei conferinței au scos în evidență importanţa familiei în cadrul societăţii şi valorile majore ale familiei: dragoste, respect, egalitate, parteneriat, împărţirea responsabilităţilor casnice, prevenirea/combaterea violenţei în familie, concilierea vieții profesionale cu viața de familie etc. De asemenea, a fost accentuat impactul noilor tehnologii asupra familiilor în context actual și potențialul viitor al tehnologiilor digitale în avansarea educației parentale.

În acest sens, participanții au conchis că sunt categoric necesare programele educaționale la nivel de societate civilă, universități și școli, cu implicarea activă a părinților, buneilor, valorificarea dimensiunii de gen și recunoașterea rolului bărbatului în viața de familie.

Evenimentul a fost posibil datorită colaborării strânse dintre Universitatea de Stat din Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne/IGP Platforma pentru Egalitate de Gen, Gender-Centru.

 

Published luni, 17 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved