Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o sesiune omagială de excepție, prilejuită de aniversarea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, una dintre cele mai emblematice figuri feminine din istoria modernă a României. Evenimentul a reunit personalități din mediul academic, cultural și de afaceri, pentru a evoca moștenirea spirituală, politică și culturală a celei supranumite Regina tuturor românilor.

Un moment de mare însemnătate al manifestării a fost lansarea, în premieră la Universitatea de Stat din Moldova, a unei plachete comemorative dedicate Reginei Maria, de către Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași. Această inițiativă simbolică reprezintă un act de recunoștință și respect față de contribuția Reginei la destinul istoric al românilor și la unitatea națională. Domnia sa a subliniat că apreciază rolul Universității de Stat din Moldova în consolidarea relațiilor cu România și cu Iașul, în special.

Manifestarea a fost deschisă de Igor Șarov, dr., prof. univ., rector al Universității de Stat din Moldova, care a subliniat importanța cultivării memoriei istorice și a recunoștinței față de personalitățile ce au marcat destinul românilor.

Dr. Wargha Enayati, Președintele Fundației Inovații Sociale „Regina Maria”, care a vorbit despre „Moștenirea Reginei Maria: valori, viziune și virtuți”, reliefând relevanța actuală a principiilor promovate de Regină – solidaritate, educație și responsabilitate socială.

Aurelia Salicov, vicedirector al companiei StarNet a evocat impactul personalității Reginei asupra valorilor civice și a implicării în comunitate.

Prin inteligența sa diplomatică, curajul și viziunea modernă, Regina Maria a contribuit decisiv la consolidarea României Mari și la recunoașterea internațională a statului român după Primul Război Mondial. A fost nu doar o figură regală, ci o veritabilă ambasadoare a României în capitalele Europei, câștigând respectul marilor puteri. În același timp, personalitatea sa a devenit un model de forță morală, generozitate și patriotism, care a inspirat generații întregi.

Universitatea de Stat din Moldova exprimă gratitudine toturor participanților și invitaților la acest eveniment a cărui menire este invitația la reflecție asupra modului în care valorile Reginei Maria – demnitatea, empatia, unitatea și sacrificiul pentru binele comun – pot ghida societatea contemporană. 

Published joi, 18 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved