Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională din Maldive (MNU) au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) care pune bazele unei colaborări academice și științifice internaționale pe termen lung. Documentul a fost semnat de către rectorul USM, prof. univ., dr. Igor Șarov și vice-cancelar al MNU, Aishath Shehenaz Adam, în prezența prorectorului USM pentru activitatea științifică, Georgeta Stepanov; a decanului Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistență Socială, Maia Șevciuc; a șefei Departamentului Sociologie și Asistență Socială, Anastasia Oceretnîi; și a șefei Departamentului Psihologie, Angela Potâng. 

Acordul stabilește cadrul de cooperare între cele două universități în direcția dezvoltării și derulării proiectelor comune de cercetare, a schimbul de informații și date pentru sprijinirea cercetării și a  implementării activităților educaționale și a programelor comune în domenii de interes reciproc, inclusiv formarea resurselor umane, stagii și inițiative culturale.

Cooperarea va contribui la consolidarea relațiilor academice internaționale ale USM și la extinderea oportunităților de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice, cercetători și studenți și la consolidarea poziției USM în rețeaua globală a cooperării universitare.

 

Published marți, 30 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved