Un nou capitol în cooperarea academică a fost scris la Paris odată cu inaugurarea oficială a programului de Dublă Licență în Drept francez și Drept moldovenesc, un proiect de excelență derulat de Universitatea de Stat din Moldova USM și prestigioasa Universitate Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Evenimentul a avut loc la 13 octombrie 2025 la Școala de Drept de la Sorbona și a prilejuit o întâlnire de lucru între E. S., Corina Călugăru Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Vitalina Bahneanu, coordonatoarea filierei francofone a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și Christine Neau-Leduc Președinta Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Programul oferă studenților juriști o oportunitate unică de a obține două diplome recunoscute internațional: Licență în Drept – USM și Licență în Drept francez și european – Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Ambasadoarea Corina Călugăru a subliniat: „Acest pas concret și promițător în construcția de punți durabile între Republica Moldova și spațiul francofon este o investiție în viitorul unei noi generații de juriști europeni”.

În cadrul întâlnirii Ambasadoarea Corina Călugăru și coordonatoarea filierei francofone a Facultății de Drept a USM Vitalina Bahneanu au înmânat Președintei Convenția oficială care reglementează acest parteneriat strategic.

Dubla licență este rezultatul unui efort comun care reflectă angajamentul ambelor instituții pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dorința de a promova educația juridică de excelență în limba franceză Proiectul contribuie la consolidarea cooperării între cele două spații academice și culturale.

În completarea succesului de la Paris urmează deschiderea oficială a programului și la Chișinău, La Universitatea de Stat din Moldova.

 

Published miercuri, 22 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Mesajul rectorului USM Otilia Dandara cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști

Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova, Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți, În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved