Prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale a Universității de Stat din Moldova, Vladimir Dolghi, a avut o ședință de lucru cu președintele Camerei Americane de Comerț din Moldova (AmCham), Alexandru Gozun. Discuțiile s-au axat pe problemele actuale ale dezvoltării economiei naționale și pe consolidarea cooperării dintre mediul academic și cel de afaceri. La întâlnire a fost prezent și directorul Moldovan School of Economics (MSE) și al Centrului de Cercetări Economice și Sociale (CESR), Misha Gipsman-Zeldin.  

Discuțiile s-au concentrat inclusiv și pe teme privind competitivitatea și sustenabilitatea economiei Republicii Moldova, printre care: reindustrializarea și revitalizarea economică, securitatea națională și economică, transformarea digitală și impactul inteligenței artificiale asupra productivității și ocupării forței de muncă.

Participanții au subliniat necesitatea revizuirii așteptărilor mediului de afaceri în contextul integrării europene, a armonizării politicilor educaționale și economice și a formării unei noi generații de lideri și specialiști capabili să valorifice oportunitățile de inovare și dezvoltare regională.

Spre final, USM și AmCham Moldova, au convenit asupra creării unei platforme comune de reflecție și acțiune, menite să sporească dialogul public-privat, să stimuleze cercetarea aplicată și să elaboreze strategii economice sustenabile pe termen lung, orientate spre atragerea investițiilor și creșterea competitivității Republicii Moldova.

Published miercuri, 29 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved