La Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat Atelierul de lucru privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova, organizat de Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Asociația pentru Susținerea Inovării și Dezvoltării Durabile „Impuls”, în calitate de parteneri ai proiectului ERASMUS+ Strengthening the quality of online education in HEIs in Moldova and Armenia – MEDIA (https://mediaera.online).

Evenimentul a reunit experți, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor publice și private, pentru a discuta direcțiile strategice ale transformării digitale în învățământul superior. Astfel, USM a fost reprezentantă de prim-prorectorul, prorector pentru activitatea didactică și studențească, Otilia Dandara, care a salutat inițiativa și a subliniat importanța competențelor digitale în curriculumul universitar și rolul Cadrului Național al Calificărilor în susținerea educației digitale.
Totodată, agenda a inclus subiecte precum: rolul Cadrului Național al Calificărilor în educația digitală; prioritățile naționale pentru Planul de Acțiune în Educația Digitală; integrarea competențelor digitale în programele universitare; experiențe regionale privind transformarea digitală; discuții privind recomandările pentru actualizarea nomenclatorului profesiilor.
Rezultatele obținute vor fi integrate în formularea recomandărilor privind actualizarea nomenclatorului profesiilor pentru era digitală, în următorii ani de activitate.
Published miercuri, 19 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved