Echipa de savanți de la Facultatea de Fizică și Inginerie a Universității de Stat din Moldova (USM), condusă de Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, în colaborare cu cercetătorii de la Institutul de Știință și Tehnologie din Gwangju, Corea de Sud (Gwangju Institute of Science and Technology, South Korea) au efectuat cercetări ale termoconductibilității peliculelor subțiri In2O3:Sn cu grosimi nanometrice în cazul dopării acestora cu galiu.

Cercetătorii au demonstrat că doparea cu galiu micșorează esențial transportul căldurii în pelicule. În rezultat, conductibilitatea termică a peliculelor dopate scade de câteva ori în comparație cu peliculele nedopate atingând valorea ultrajoasă de 0,5 W·m-1·K-1 la temperatura camerei. De asemenea, autorii menționează că valorile mici ale conductibilității termice ale peliculelor deschid perspectiva utilizării acestora pentru aplicații termoelectrice.

Rezultatele cercetărilor au fost recent publicate în articolul Thermal Transport Evolution Due to Nanostructural Transformations in Ga-Doped Indium-Tin-Oxide Thin Films în revista științifică internațională Nanomaterials, având un factor de impact 5.076 (Thomson Reuters) (vedeți sursa: https://www.mdpi.com/2079-4991/11/5/1126).

De menționat, de altfel, este și faptul, că finanțarea cercetărilor are loc în cadrul proiectelor instituționale 20.80009.5007.02 (director de proiect D. Nica) și 20.80009.5007.12 (director de proiect S. Vatavu), iar la efectuarea caraterizărilor morfologico-structurale a fost folosit microscopul de forță atomică Park Systems XE7 și difractometrul de raze X PANalytical Empyrean din cadrul Centrului Regional Interdisciplinar Ştiinţifico-Educaţional pentru Studiul Materialelor Avansate al USM (http://carisma.usm.md/).

Echipa de cercetare de la Universitatea de Stat din Moldova este constituită din fizicienii: dr. Alexandr Cocemasov, dr. Vladimir Brinzari, dr. Sergiu Vatavu, dr. hab. Ghenadii Korotchenkov și dr. hab. Denis Nica.

Published vineri, 30 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved