Vă invităm să participați la Lecția publică „The power of collaboration: What academics, NGOs, and public administration can do for each other”, care se va desfășura pe data de 24 noiembrie 2025, orele 11.30-13.00 în Aula Regina Maria (USM, str. A. Mateevici, 60, Bloc principal, etaj I).

Lecția publică va fi susținută de către dl Paul E. Sum, profesor, șef al Departamentului de Științe Politice și Administrative de la Universitatea din Dakota de Nord, SUA.

Evenimentul este organizat de către Școala de Administrație Publică, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova, cu suportul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

La eveniment sunt invitați reprezentanți ai mediului academic, studenți de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Facultatea de Drept, reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice.

Published joi, 20 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

La USM au început lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Supraviețuirea tradiției constituționale în tiparele constituționalismului european”

Pe parcursul zilei de astăzi, 27 martie, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova sunt prezentate o serie de lucrări științifice în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved