Reprezentanții Universității de Stat din Moldova, dr. Violeta Cotilevici, șef al Departamentului Managementul Calității; Adelina Revenco, șef-adjunct al aceluiași departament și dr. Carolina Țurcanu, șef al Secției Protecția și Promovarea Rezultatelor Științifice din cadrul Departamentului Cercetare și Inovare au participat la Forumul Național al Clusterelor, organizat, la 03 decembrie,  în incinta Digital IT Park – Royal Hall.

Evenimentul, realizat cu suportul partenerilor internaționali – Guvernul Suediei, Guvernul Regatului Unit, Guvernul Elveției și PNUD – a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic, ai sectorului privat și ai organizațiilor internaționale, în vederea examinării direcțiilor de dezvoltare ale ecosistemului de clustere din Republica Moldova.

Programul forumului a cuprins alocuțiunile oficialilor și a partenerilor de dezvoltare, precum și prezentări privind dinamica clusterelor în perioada 2020–2025 și orientările strategice pentru etapa următoare.

Evenimentul a oferit o platfomră mediului academic pentru schimbul de expertiză, dialogul interinstituțional și identificarea unor noi direcții de colaborare în contextul transformărilor economice și digitale ale Republicii Moldova.

Published joi, 4 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Masă rotundă cu absolvenții Facultății de Drept orientată spre îmbunătățirea practicilor de predare/învățare

La 04.03.2021, Comisia de Asigurare a Calității de la Facultatea de Drept a USM a organizat o masă rotundă cu genericul „ Predarea/învățarea în cadrul programelor de...

SUSȚINEREA PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice, Politice și Sociologice din cadrul Consorțiului Național administrat de Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în...

SUSȚINEREA PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice, Politice și Sociologice din cadrul Consorțiului Național administrat de Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved