Centrul de Angajabilitate francofon al Universității de Stat din Moldova (CEF-USM) a organizat, la 18 decembrie, cea de-a șaptea ediție a ciclului de ateliere „Entreprendre avec…”, intitulată „Entreprendre avec… une touche personnelle”, dedicată descoperirii antreprenoriatului responsabil, cu accent pe valori, creativitate și implicare personală.

Evenimentul a fost deschis printr-un mesaj de salut adresat participanților de către Claudia VIȘAN, responsabilă a Biroului național AUF Moldova, care a evidențiat importanța unor astfel de inițiative pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial și a angajabilității studenților francofoni.

Facilitatoarea atelierului, Veronica CELAC, antreprenoare francofonă și fondatoarea brandului Feteelle Brand, a prezentat parcursul său profesional și viziunea asupra antreprenoriatului durabil, subliniind relevanța alegerilor responsabile și a coerenței dintre valorile personale și proiectul profesional.

În acest cadru, o discuție reflexivă a facilitat abordarea unor teme esențiale, precum:

  • sensul antreprenoriatului
  • valorile care ghidează acțiunea profesională
  • riscul, eșecul și învățarea
  • definirea succesului
  • angajamentul și responsabilitatea socială

Dimensiunea aplicativ-creativă a atelierului a fost valorificată printr-o activitate de personalizare a truselor de cosmetice, oferindu-le participanților posibilitatea de a transforma ideile și identitatea vizuală în creații unice. Activitatea a ilustrat, în mod concret, legătura dintre spiritul antreprenorial, creativitate și exprimare personală.

Atelierul a reunit studenți de la ciclul licență și master din cadrul Facultății de Litere și a Facultății de Științe Economice, care au înțeles, prin exemple și exerciții aplicate, că a fi antreprenor înseamnă și a avea curajul de a crea, de a te defini și de a da sens alegerilor tale.

Published vineri, 19 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved