În spiritul cooperării academice întru valorificarea patrimoniului cultural și științific comun de pe ambele maluri ale Prutului, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au recunoscut meritele unor personalități notorii prin conferirea de medalii, premii și diplome.

Medalia „Nicolae Milescu Spătarul” a fost conferită domnului Igor Bercu, doctor în istorie, decan al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, în semn de înaltă apreciere pentru contribuțiile sale remarcabile la promovarea științei pe plan național și internațional, pentru formarea cadrelor științifice și pentru managementul academic eficient.

Distincția a fost acordată cu prilejul Zilei Culturii Naționale, marcată anual la 15 ianuarie, în cadrul unei sesiuni festive comune organizate de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, desfășurate simultan la București și Chișinău, în format mixt, fizic și online. Sesiunea a reunit, în Aula Academiei Române și în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, personalități de prestigiu ale mediului academic și cultural de pe ambele maluri ale Prutului.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova îi adresează domnului Igor Bercu sincere felicitări pentru această distincție și îi urează noi realizări în domeniul cercetării, educației și afirmării valorilor culturale românești.

Published luni, 19 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Modernizarea Bibliotecii Centrale a USM: donație de carte și echipamente din statul Carolina de Nord

Marți, 14 iulie 2020, în cadrul proiectului Parteneriatul bilateral Carolina de Nord – Republica Moldova, la Biblioteca Centrală a USM (BCU) a ajuns o donație de...

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved