Universitatea de Stat din Moldova adresează sincere felicitări tuturor domnișoarelor și doamnelor cu prilejul Zilei Internaționale a Fetelor și Femeilor cu Activități în Domeniul Științei, celebrată anual la 11 februarie.

Proclamată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2015, această zi are drept obiectiv promovarea accesului egal la educație, cercetare și cariere științifice, precum și combaterea stereotipurilor de gen care pot limita valorificarea deplină a potențialului intelectual. Totodată, ea constituie un prilej de recunoaștere a contribuției esențiale a femeilor la progresul cunoașterii, la dezvoltarea inovației, tehnologiilor avansate și societății bazate pe știință.

Universitatea de Stat din Moldova își reafirmă angajamentul ferm pentru promovarea egalității de șanse, susținerea excelenței academice și crearea unui mediu instituțional incluziv, care să încurajeze participarea activă a fetelor și femeilor în toate domeniile științei și cercetării.

Cu acest prilej, exprimăm profunda noastră apreciere față de dedicația, profesionalismul și impactul remarcabil al doamnelor, pasionate de știință, ale căror realizări contribuie la consolidarea prestigiului academic și la dezvoltarea durabilă a societății.

Published miercuri, 11 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved