Într-o atmosferă academică de dialog și reflecție critică, astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova a fost prezentată o lucrare de referință semnată de reputatul istoric prof. univ., dr. hab. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea. Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și cercetători, care au participat la o dezbatere aplicată asupra unei teme relevante pentru istoriografia românească..

Monografia, intitulată „Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710–1810)”, a fost lansată în prezența rectorul USM, Igor Șarov, precum și a decanului Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, alături de membri ai comunității academice. Alegerea USM drept spațiu de prezentare, subliniază relația solidă de colaborare dintre cele două universități și deschiderea comună spre proiecte științifice de anvergură. 

Lucrarea propune o analiză a modului în care călătorii străini au perceput Moldova și Țara Românească în secolul al XVIII-lea, surprinzând dihotomia culturală și politică a unui spațiu aflat între influența otomană și cea occidentală. Dincolo de valoarea documentară, volumul oferă un model de scriere a istoriei naționale eliberate de constrângeri ideologice, contribuind semnificativ la studiul istoriei mentalităților și al identității românești. Pentru studenți și cercetători, această monografie se anunță a fi un suport teoretic și metodologic valoros în explorarea acestui curent istoric.

Published joi, 19 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind desfășurarea la USM a Conferinței naționale cu participare internațională Chișinău-Suceava

Invităm comunitatea academică, precum și specialiștii din domeniu la Conferința națională cu participare internațională, Chișinău-Suceava: „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate: istorie regională, perspective naționale...

La mulți ani, stimată doamnă Galina Lupașcu!

Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor...

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved