Comitetul sindical al Salariaților USM a desfășurat astăzi, 05 martie, o ședință organizată cu prilejul Zilei liderului sindical în educație. Evenimentul a reunit liderii organizațiilor sindicale din cadrul Institutului de Educație Fizică și Sport, facultăților, departamentelor și altor subdiviziuni ale universității. Ședința a fost deschisă de președintele Comitetului sindical al Salariaților USM, dr. Efim Chilari, care a subliniat rolul organizației sindicale în consolidarea dialogului social și în reprezentarea intereselor angajaților din mediul universitar. La eveniment au participat, în calitate de invitați de onoare, Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov. În cadrul ședinței au fost înmânate carnetele sindicale tinerilor colaboratori ai universității care au aderat recent la organizația sindicală. Doar în primele două luni ale anului 2026, 23 de angajați ai USM au devenit membri de sindicat, un indicator al interesului tot mai mare al tinerilor pentru implicarea în structuri de reprezentare și pentru consolidarea unei comunități profesionale bazate pe solidaritate și dialog. În prezent, Organizația sindicală universitară a USM întrunește aproximativ 1300 de membri. Cu ocazia vizitei sale la USM, Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei a felicitat comunitatea academică pentru alegerea noului rector și i-a urat dnei Otilia Dandara succes în mandatul managerial.

Published joi, 5 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved