Comitetul sindical al Salariaților USM a desfășurat astăzi, 05 martie, o ședință organizată cu prilejul Zilei liderului sindical în educație. Evenimentul a reunit liderii organizațiilor sindicale din cadrul Institutului de Educație Fizică și Sport, facultăților, departamentelor și altor subdiviziuni ale universității. Ședința a fost deschisă de președintele Comitetului sindical al Salariaților USM, dr. Efim Chilari, care a subliniat rolul organizației sindicale în consolidarea dialogului social și în reprezentarea intereselor angajaților din mediul universitar. La eveniment au participat, în calitate de invitați de onoare, Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov. În cadrul ședinței au fost înmânate carnetele sindicale tinerilor colaboratori ai universității care au aderat recent la organizația sindicală. Doar în primele două luni ale anului 2026, 23 de angajați ai USM au devenit membri de sindicat, un indicator al interesului tot mai mare al tinerilor pentru implicarea în structuri de reprezentare și pentru consolidarea unei comunități profesionale bazate pe solidaritate și dialog. În prezent, Organizația sindicală universitară a USM întrunește aproximativ 1300 de membri. Cu ocazia vizitei sale la USM, Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei a felicitat comunitatea academică pentru alegerea noului rector și i-a urat dnei Otilia Dandara succes în mandatul managerial.

Published joi, 5 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved