19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu studenții despre parcursul european al Republicii Moldova.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa Comisiei pentru integrare europeană din cadrul Parlamentului Republicii Moldova și a oferit un cadru de dialog deschis între tineri și reprezentanți ai instituțiilor europene. Studenții au adresat întrebări și au propus idei privind strategiile de implementare a procesului de integrare europeană, având ocazia să înțeleagă mai profund mecanismele și provocările acestuia.

La discuții au participat studenți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Facultății de Drept, Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, precum și ai Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul USM.

Delegația a reunit reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Republicii Estonia, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Regatului Suediei, Republicii Finlanda, Republicii Polone și Republicii Federale Germania. Participanții au subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru consolidarea dialogului dintre tineri și instituțiile europene, precum și pentru stimularea implicării active în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Published luni, 30 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved