Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la Santiago de Compostela – una dintre cele mai emblematice destinații de pelerinaj din lume.

Desfășurată în perioada 20-24 aprilie, în cadrul proiectului ERASMUS+ „Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”, vizita reprezintă o platformă de co-creație și schimb de cunoștințe, orientată spre dezvoltarea unor abordări turistice centrate pe comunitate și înrădăcinate în patrimoniul cultural și religios. În acest context, reprezentanții USM interacționează cu membri ai celor 18 instituții de învățământ superior din opt țări, acumulând experiențe relevante pentru internaționalizarea procesului educațional și integrarea bunelor practici europene în dezvoltarea programelor academice.

Pe parcursul celor cinci zile, participanții sunt implicați într-un program complex, care îmbină activități precum: explorarea ghidată a centrului istoric și a emblematicului Camino de Santiago, sesiuni academice la Muzeul Pelerinajului dedicate economiilor de patrimoniu, credinței și turismului, interacțiuni cu pelerini, profesioniști din turism și organizații locale, mese rotunde privind turismul sustenabil de pelerinaj, precum și vizite la obiective reprezentative, inclusiv Monte do Gozo și Catedrala din Santiago.

Proiectul „Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios” (101238053 – SacredTravels4Growth) își propune să reducă decalajele existente în programele de studii prin corelarea cerințelor industriei turismului, în special ale segmentului religios și cultural cu formarea academică. Pentru USM, această inițiativă reprezintă o direcție de consolidare a excelenței academice, a cooperării internaționale și de promovare a valorilor culturale în context global.

Published vineri, 24 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved