Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”. Evenimentul a reprezentat o platformă de dialog între mediul academic, autorități publice și sectorul de afaceri, având ca scop alinierea practicilor locale la standardele europene de dezvoltare durabilă.

Inițiativa a fost susținută prin colaborarea dintre Departamentul Administrarea Afacerilor, proiectul Horizon Europe „STAR” și proiectul științific „Consolidarea mecanismelor socio-economice și juridice de asigurare a bunăstării și securității cetățenilor (CONSEJ)”.

Conferința s-a desfășurat în două etape: sesiuni de intervenții pe diferite dimensiuni, unde reprezentanții au evidențiat aspectele ce țin de reziliența în agricultură; transparență și guvernare; dimensiunea culturală; sprijin financiar și resurse ale diasporei; și panel-uri tematice cu privire la „Tranziția către managementul sustenabil: provocări reale și perspective pentru entitățile autohtone” și „Integrarea managementului sustenabil în procesele manageriale: decizii, politici și mecanisme de aplicare”

În cadrul sesiunilor au participat vorbitori precum: Șeful Direcției produse de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Grigore Baltag; Șeful Departamentului Cercetare și Inovare al USM, Veronica Prisăcaru; directorul proiectului Horizon Europe STAR, Elena Fleacă; Directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Diana Cașalîc; și Președintele Institutului European de Studii pentru Dezvoltare (Paris, Franța), Dorina Roșca.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, facilitând schimbul de idei și identificarea unor direcții concrete de colaborare și dezvoltare.

 

Published marți, 28 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved