În ultimii ani, studenții noștri devin tot mai familiarizați cu sistemul administrativ public al țării, datorită participării lor la programul de stagii organizat la inițiativa Guvernului Republicii Moldova. Astăzi, universitatea noastră a găzduit o sesiune de informare, în cadrul căreia tinerii au fost încurajați să aplice la cea de-a V-a ediție a Programului de stagii în sistemul administrativ public.

În deschiderea sesiunii, prorectorul pentru activitate didactică și studențească, Georgeta Stepanov, a subliniat importanța implicării tinerilor în procesele administrative și rolul acestora în modernizarea instituțiilor statului, încurajându-i să fie cât mai activi pentru a acumula experiența necesară unei cariere de succes – acasă.

De asemenea, reprezentanți ai partenerilor instituționali și ai autorităților publice au prezentat oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de program, precum și impactul pe care tinerii îl pot avea asupra procesului decizional și a implementării politicilor publice.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de discuții informale, oferind studenților posibilitatea de a interacționa direct cu reprezentanții instituțiilor implicate și de a obține informații suplimentare despre procesul de aplicare.

Cei interesați, sunt încurajați să accese platforma informativă – https://eu4moldova.eu/support-for-eu-integration-ro/#internship pentru a afla mai multe detalii.

 

Published joi, 30 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Alegerea experților externi, membri ai CDSI al USM

Joi, 18 iunie 2020, la USM s-a desfășurat ședința Senatului USM. Una dintre chestiunile-cheie de pe ordinea de zi au constituit-o alegerile a doi experți externi...

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved