Un grup de elevi de la Colegiul de Ecologie din Chișinău a participat la o sesiune practică privind formularea și obținerea unei pudre de față, sub formă de pulbere, desfășurată sub îndrumarea specialiștilor de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova.

Activitatea a avut loc în laboratorul „Tehnologia și controlul calității produselor cosmetice”, unde studenții anului III (programul Tehnologia produselor cosmetice și medicinale), alături de cadrele didactice (conf. univ. dr. E. Bunduchi, dr. T. Erhan), care le-au demonstrat participanților modul de calcul al proporțiilor optime, necesare pentru obținerea unei texturi fine și a unei aderențe superioare pe piele.

Elevii au elaborat trei rețete distincte, structurate pe categorii specifice de ingrediente, având ca obiective: controlul eficient al sebumului, protecția barierei cutanate și obținerea unei nuanțe universale „nude”, adaptabile diferitelor fototipuri de ten. Echipele au respectat riguros toate etapele procesului tehnologic, iar la final au ambalat produsul, acesta fiind gata pentru utilizare. 

Activitatea face parte din campania MEC „Învață în Moldova” și reprezintă o contribuție în cadrul subproiectelor TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială.

Published marți, 5 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved