Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor Șarov și prorectorul pentru digitalizare Sergiu Corlat au efectuat în perioada 8 – 10 septembrie, o vizită de lucru la Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din or. Cernăuți, Ucraina. Scopul deplasării a vizat identificarea oportunităților de intensificare a relațiilor de colaborare în domeniul educației și cercetării între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din or. Cernăuți.

Delegația Universității de Stat din Moldova a avut întrevederi cu rectorul Universității Naționale „Iurii Fedkovici”, prof. univ., dr., Serghei Lucaniuc și șeful Departamentului relații internaționale, Dumitru Petrișin.

Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au fost: colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior începând cu anul 2010; identificarea unor noi direcții de colaborare interuniversitare; organizarea unor școli de vară pentru studenți; efectuarea mobilităților academice; participarea comună la proiectele internaționale etc.

Menționăm că vizita delegației USM vine în continuarea unei îndelungate tradiții de colaborare între cele două instituții de învățământ, care s-au materializat de-a lungul timpului în diverse proiecte în domeniul educațional și de cercetare.

Published vineri, 10 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​