Rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor Șarov și prorectorul pentru digitalizare Sergiu Corlat au efectuat în perioada 8 – 10 septembrie, o vizită de lucru la Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din or. Cernăuți, Ucraina. Scopul deplasării a vizat identificarea oportunităților de intensificare a relațiilor de colaborare în domeniul educației și cercetării între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din or. Cernăuți.

Delegația Universității de Stat din Moldova a avut întrevederi cu rectorul Universității Naționale „Iurii Fedkovici”, prof. univ., dr., Serghei Lucaniuc și șeful Departamentului relații internaționale, Dumitru Petrișin.

Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au fost: colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior începând cu anul 2010; identificarea unor noi direcții de colaborare interuniversitare; organizarea unor școli de vară pentru studenți; efectuarea mobilităților academice; participarea comună la proiectele internaționale etc.

Menționăm că vizita delegației USM vine în continuarea unei îndelungate tradiții de colaborare între cele două instituții de învățământ, care s-au materializat de-a lungul timpului în diverse proiecte în domeniul educațional și de cercetare.

Published vineri, 10 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicarii va organiza întâlnirea cu studenții anului întâi la 31 august 2020, in aula 141, în intervalul de timp 09.00 -12.00...

Mesajul USM de Ziua Independenței Republicii Moldova

Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul...

CAZAREA ÎN CĂMINE A STUDENȚILOR USM ÎN ANUL UNIVERSITAR 2020-2021

Dragi studenți ai Universității de Stat din Moldova! Fie că tocmai ați fost admiși în anul întâi, fie că sunteți deja într-un an superior și ați...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​