Agenția Universitară a Francofoniei, operator regional francofon, susține în fiecare an studenții de la USM, care doresc să participe la concursul de burse de stagii profesionale în țările francofone.

În acest an, două studente de la Facultatea de Litere (Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată) și-au regăsit numele în lista câștigătorilor concursului. Ele au identificat o subdiviziune- gazdă din Republica Franceză, care le-a semnat convențiile de stagii, asigurându-le un mediu propice pentru perfecționarea competențelor profesionale. Stagiarele au tradus în limba română nuvele și poeme în proză, semnate de scriitoarea de limbă occitană (dialect limousin), Marcelle Delpastre. La fel, ele au colaborat cu cercetătoarea Fabienne Garnerin, care a susținut o teză de doctorat despre opera scriitoarei occitane, transpusă în franceză.

Recent, Biroul de la Chișinău al AUF a difuzat un film despre această experiență frumoasă, montat de studente, în timpul stagiului. La fel, două texte traduse de studente au fost preluate de operatorul francofon, pentru a fi publicate în buletinele despre stagiile studențești.

Tatiana Platon și Maria Plămădeală au revenit în țară cu impresii de neuitat despre această primă experiență de integrare profesională în străinătate.

Adresăm mulțumirile de rigoare Agenției Universitare a Francofoniei, pentru susținerea studenților noștri!  Vă propunem, în cele ce urmează, spre vizionare, filmul despre stagiul profesional al Mariei Plămădeală și Tatianei Platon.

 

Published sâmbătă, 11 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved