La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată activității fondului și rolului acestuia în promovarea cooperării regionale și internaționale.

Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice, reprezentanți ai comunității academice, precum și parteneri implicați în proiecte educaționale și de cercetare desfășurate în colaborare cu instituții din țările Grupului Visegrad. Un moment important al întâlnirii l-a constituit participarea ambasadorilor Slovaciei, Ungariei și Republicii Cehe în Republica Moldova: E.S. Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, Pavol Ivan; E.S. Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sandor Szabo; și E.S. Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Plíšek. 

În cadrul prelegerii au fost abordate perspective privind cooperarea regională, oportunitățile de dezvoltare academică și de cercetare, precum și inițiativele și programele susținute de Fondul Internațional Visegrad. Participanții au avut posibilitatea să afle mai multe despre mecanismele de colaborare dintre instituțiile academice și să exploreze noi oportunități de implicare în proiecte internaționale.

Evenimentul s-a desfășurat într-un format interactiv, oferind studenților oportunitatea de a adresa întrebări invitaților și de a participa la discuții privind mobilitatea academică, cooperarea internațională și dezvoltarea relațiilor dintre mediul universitar și instituțiile partenere.

În încheiere, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a subliniat faptul că asemenea evenimente reprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea studenților, contribuind la formarea lor academică și profesională. De asemenea, le-a urat succes în transformarea informațiilor și experiențelor acumulate în rezultate practice și inițiative de viitor.

Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved