Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului, USM a fost nominalizată cu Diploma de Onoare „Mercuriul de Aur” la categoria „Servicii ce țin de educație și cultură”, nominalizarea „Liderul Anului”, precum și a devenit laureată a concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, distincții care confirmă performanța instituției în domeniul educației, cercetării și managementului calității.

Premiile au fost ridicate de rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, care a subliniat că aceste recunoașteri reprezintă rezultatul efortului comun al întregii comunități universitare și al angajamentului constant al USM pentru excelență academică, inovare și dezvoltare instituțională.

Gala Businessului Moldovenesc este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării performanței, competitivității și calității în Republica Moldova. Ediția din acest an a reunit peste 300 de participanți, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului de afaceri, ai corpului diplomatic și ai societății civile.

Published marți, 2 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved