Universitatea de Stat din Moldova continuă să își consolideze dimensiunea internațională prin dezvoltarea unor noi parteneriate orientate spre educație, dialog și cooperare globală. În acest context, ieri, 10 iunie, reprezentanții organizației Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light (HWPL), dedicată promovării păcii la nivel global, au efectuat o vizită la USM pentru a discuta perspectivele unei colaborări.

Rectorul USM, Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu Kate Shin, manager al Filialei Gyeonggi din cadrul HWPL, la care au participat și prorectorul pentru relații internaționale, Veaceslav Kulcițki, precum și Alexandru Tănase, expert în cadrul Comitetului Preparatoriu de Cooperare Globală pentru Unificarea Pașnică a Peninsulei Coreene.

Discuțiile s-au axat pe promovarea valorilor păcii în mediul universitar prin programe educaționale și activități de formare dedicate studenților, inclusiv cursuri, seminare și sesiuni susținute de experți HWPL. Totodată, părțile și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea unor inițiative comune menite să ofere noi oportunități de învățare și implicare pentru comunitatea academică.

Published joi, 11 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved