S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Pe parcursul a patru zile (8-11 iunie), formatori, cadre didactice, doctoranzi și masteranzi au fost instruiți pentru a deveni promotori ai schimbării în implementarea unei culturi a responsabilității și a învățării continue.

Sub îndrumarea formatorului dr. Steven W. Mumford, profesor asociat și director al programului de Master în Administrație Publică la Universitatea din New Orleans, SUA, participanții au parcurs un program intensiv axat pe exerciții practice aplicate direct pe programe publice din Republica Moldova.

În cadrul festivității de încheiere, participanții și-au exprimat aprecierea pentru calitatea înaltă a instruirii și pentru utilitatea practică a cunoștințelor dobândite.

„Acest curs a reprezentat o oportunitate extraordinară de a face trecerea de la teoria academică la instrumente de evaluare riguroase, recunoscute la nivel european. Pentru noi, în calitate de profesori și cercetători, aceste competențe sunt esențiale: ne vor permite nu doar să ne fundamentăm mai bine cercetările, ci și să le oferim studenților metode moderne de analiză a politicilor publice, contribuind astfel la formarea unor specialiști pregătiți pentru realitățile administrative actuale. Mulțumim organizatorilor și formatorului”, a subliniat unul dintre participanții la curs.

La ceremonia de înmânare a certificatelor, Otilia Dandara, rectorul Universității de Stat din Moldova, a felicitat participanții și a evidențiat importanța acestei noi promoții, menționând că, prin organizarea unor astfel de programe, Universitatea de Stat din Moldova își reafirmă rolul de platformă academică dinamică, dedicată nu doar formării studenților, ci și dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice și a cercetătorilor, contribuind direct la modernizarea sectorului public și la implementarea standardelor europene în Republica Moldova.

La final, Sergiu Palihovici, directorul Școlii de Administrație Publică, a menționat că implicarea cadrelor didactice și a tinerilor cercetători în acest program garantează un efect multiplicator, deoarece competențele avansate de analiză și evaluare dobândite vor fi transmise mai departe viitoarelor generații de studenți și specialiști care vor activa în sectorul administrativ din țară.

Published joi, 11 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved