Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile și a autorităților publice să aplice pentru participarea la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului”, care va avea loc în perioada 12–17 octombrie 2026, la Chișinău. 

Programul oferă participanților oportunitatea de a aprofunda cunoștințele și competențele privind intersecția dintre:

  • schimbările climatice;
  • drepturile omului;
  • dezvoltarea durabilă;
  • cooperarea regională. 

Pe parcursul școlii, participanții vor interacționa cu cadre universitare, experți în politici publice, practicieni și activiști de renume internațional, explorând teme precum:

    • guvernanța climatică;
    • sustenabilitatea mediului;
    • migrația determinată de schimbările climatice;
  • abordările bazate pe drepturile omului în domeniul acțiunii climatice. 

Informații importante:

Locul desfășurării: Chișinău, Republica Moldova
Perioada: 12–17 octombrie 2026
Participare: gratuită pentru grupurile-țintă eligibile
Termen-limită pentru depunerea aplicațiilor:

10 august 2026 – pentru candidații internaționali;

17 august 2026 – pentru candidații din Republica Moldova

Cum puteți aplica?

Dosarele de aplicare se depun conform condițiilor specificate în apelul oficial disponibil pe pagina organizatorilor: Cross-Regional School on Climate Action and Human Rights – Global Campus of Human Rights | Education & Research

Universitatea de Stat din Moldova încurajează studenții, doctoranzii, tinerii cercetători și profesioniștii interesați de problematica schimbărilor climatice, a drepturilor omului și a dezvoltării durabile să valorifice această oportunitate academică internațională.

Published miercuri, 22 iulie 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved