Dragi studenți și  cadre didactice,

ușile Universității de Stat din Moldova sunt larg deschise pentru noul an de studii 2026-2027, începem un nou ciclu al vieții academice, care simbolic se încadrează între două sunete ce marchează noi aspirații, noi emoții și încă un pas spre scopurile trasate.

Comunitatea academică a USM si-a consolidat rândurile cu încă 5500 de studenți. Bine ați venit dragi studenți ai anului I. Împreună cu voi  suntem cei mai mulți și cei mai tari, pentru că suntem USM-iști. De astăzi destinul vă aduce într-o universitate vie, unde sălile sunt neîncăpătoare la orele de curs, seminar și activități în laborator, iar holurile și sălile de conferință cuprind forfota unei vieți studențești autentice. Aici veți cunoaște materii care o să pună bazele carierei voastre profesionale; aici veți cunoaște mentori, care o să vă devină modele de comportament și cel mai important: aici o să vă cunoașteți colegii universitari, care o să consolideze rețeaua voatră socială și profesională pentru o viață întreagă. Fiți curioși, perseverenți, dornici de a deveni personalități re/cunoscute. Valorificați valoarea USM în toate dimensiunile ei: mediu de învățare și comunicare; loc prielnic pentru a lega prietenii; spațiu în care veți avea suficiente condiții de creștere. Fie ca autonomia universitară să vă călească inițiativa și responsabilitatea, să vă dea curajul de a deschide drumuri cu multă îndrăzneală.

Studenților din anii mai mari, le urăm succese deosebite, obiective pe potriva oportunităților de dezvoltare personală și profesională și implicare activă în viața universității.

Adresăm calde felicitări profesorilor noștri – cea mai numeroasă comunitatea de profesori din Republica Moldova. 1 septembrie este pentru Dvs. un simbol al dinamismului vieții personale și profesionale, este un însemn că drumul pe care îl parcurgeți cu atâta dăruire și profesionalism, a mai înfruntat o distanță consemnată prin conceptualizarea noilor programe și conținuturi, elaborarea de lucrări  didactice și științifice, realizarea de noi proiecte. Vă mulțumim pentru valoarea atribuită comunității USM și Vă urăm un an de studii cu noi realizări.

Și desigur, gânduri bune adresez și părinților. Vă mulțumim pentru încrederea acordată. Înțelegem emoțiile acestui pas și vă asigurăm că copiii dumneavoastră sunt pe mâini bune, pentru a fi pregătiți să-și construiască o carieră de succes, acasă, în Republica Moldova.

Un an universitar plin de reușite tuturor!

Otilia DANDARA

Rector al Universității de Stat din Moldova

Published duminică, 30 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Clubul de Limbă franceză revine la CUF-USM!

Centrul universitar francofon al USM organizează Clubul de Limbă franceză, un spațiu de întâlnire și comunicare pentru studenții care vor să practice franceza într-un cadru dinamic...

Peste 200 de cercetători din 16 țări s-au reunit la USM în cadrul Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor și Fizicii Stării Condensate MSCMP2026

În perioada 1-4 septembrie anul curent, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat lucrările celei de-a XI-a ediții a Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor...

Institutul de Zoologie al USM sărbătorește 65 de ani de la fondare

Institutul de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova marchează anul acesta 65 de ani de activitate științifică. Cu această ocazie, instituția organizează, în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​