În contextul celebrării a 75 de ani de activitate a Universității de Stat din Moldova și a 26 de ani de la fondarea Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), la data de 27 septembrie 2021 în cadrul Departamentului Relații Internaționale, FRIȘPA, a avut loc o masă rotundă a cărei invitată a fost co-fondatoarea și coordonatoarea proiectului AO „Primăria mea”, Cristina Voroneanu.

Decanul facultății, conf. univ., dr., Alexandru Solcan, a menționat că Universitatea de Stat din Moldova este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Republica Moldova, iar a fi student la FRIȘPA este interesant, dar și extrem de necesar pentru formarea tinerilor specialiști ai țării.

Despre experiențele trăite la universitate au vorbit și fostele absolvente ale Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Admnistrative, care la momentul de față activează în calitate de profesori la Departamentul Relații Internaționale: dr., conf. univ., Cristina Ejov, șef Department Relații Internaționale; dr., conf. univ., Veronica Rotaru și dr., lector univ., Carolina Budurina-Goreacii.

În continuarea acestor idei, Cristina Voroneanu s-a referit la impresiile despre facultate, participarea sa la diverse programe în timpul anilor de studenție, cum ar fi „Challenger”, stagiile de practică, precum și angajarea sa ulterioară în cadrul AO „Primăria mea”. Totodată, Cristina Voroneanu a făcut conexiune dintre studiile obținute la FRIȘPA și locul său actual de angajare, evidențiind valoarea cunoștințelor acumulate la universitate în aplicarea lor practică.  În acest context, a oferit mai multe sfaturi și recomandări practice pentru studenți atunci când vor trebui să aplice la un loc de muncă. Iar combinarea armonioasă dintre studii și implicare în activități extracurriculare și de cercetare este importantă și necesară pentru proaspeții absolvenți.

Pentru a acumula experiență, cunoștințe și a deveni buni specialiși ai țării, Cristina Ejov, șef Departament Relații Internaționale a enumerat unele oportunități existente în cadrul DRI, în special proiectele care sunt implementate, despre centrele existente și activitățile organizate de acestea pe parcursul anilor de studii, îndemnând astfel studenții să se implice cât mai mult în activitățile extracurriculare și în viața comunitară a universității.

Published luni, 27 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved