Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de pe ambele maluri ale Prutului a fost organizată cu prilejul a 80 de ani de la fondarea USM și a 100 de ani de învățământ universitar românesc în Basarabia.

Participanții au discutat despre viitorul învățământului superior, punând accent pe proiecte concrete: mai multe programe cu diplomă dublă, investiții în cercetare și tehnologie, dar și evaluarea proiectelor comune deja începute.

La deschidere, rectorul USM, Otilia Dandara, a vorbit despre rolul universității ca spațiu de cooperare pentru proiecte educaționale mari, iar ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, a prezentat evoluția sistemului de învățământ din Moldova. Totodată, președintele CNRR, Sorin Cîmpeanu, și cel al CRRM, Emil Ceban, au subliniat că colaborarea dintre universitățile din cele două țări este esențială pentru modernizarea cercetării și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Seria activităților desfășurate în contextul aniversării USM continuă! Programul poate fi consultat aici: https://usm.md/?page_id=50131 

Published joi, 24 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​