Mai mulți profesori, cercetători și specialiști ai instituției au fost onorați cu distincții înalte din partea instituțiilor publice ale Republicii Moldova, în semn de recunoaștere pentru contribuția lor remarcabilă la dezvoltarea învățământului superior. 

Distincțiile au fost înmânate de Adriana Cazacu, Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în cadrul ședinței senatului USM, desfășurată ieri, 29 septembrie. 

Printre distincțiile oferite se numără Diplome de Onoare din partea Președintelui și Parlamentului Republicii Moldova, 27 de diplome acordate de MEC, precum și importante distincții ale Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), inclusiv medalia „Nicolae Milescu Spătarul”. 

Totodată, conducerea USM a acordat diplome universitare cadrelor didactice și specialiștilor pentru activitate de cercetare, rezultate remarcabile în predare, mentorat și promovarea imaginii instituției. 

Adresăm felicitări tuturor laureaților și le dorim mult succes în continuare! 

Published miercuri, 30 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Clubul de Limbă franceză revine la CUF-USM!

Centrul universitar francofon al USM organizează Clubul de Limbă franceză, un spațiu de întâlnire și comunicare pentru studenții care vor să practice franceza într-un cadru dinamic...

Peste 200 de cercetători din 16 țări s-au reunit la USM în cadrul Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor și Fizicii Stării Condensate MSCMP2026

În perioada 1-4 septembrie anul curent, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat lucrările celei de-a XI-a ediții a Conferinței Internaționale în Domeniul Științei Materialelor...

Institutul de Zoologie al USM sărbătorește 65 de ani de la fondare

Institutul de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova marchează anul acesta 65 de ani de activitate științifică. Cu această ocazie, instituția organizează, în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​