Gândești critic? Argumentezi convins? Vrei să te faci auzit?

Universitatea de Stat din Moldova, prin Departamentul Filosofie și Antropologie, te invită să participi la Școala de toamnă de filosofie pentru liceeni, Ediția 2026!

Desfășurat sub genericul „Gândire critică, Argumentare și dialog”, evenimentul oferă un cadru interactiv și creativ, special conceput pentru elevii care își doresc să-și dezvolte abilitățile practice de raționament logic, oratorie și dezbatere.

Activitățile vor avea loc în perioada 26-30 octombrie, la Universitatea de Stat din Moldova, blocul central, iar înscrierea este gratuită (dar cu locuri limitate) pentru toți elevii claselor a X-a – a XII-a din Chișinău.

Pe parcursul a cinci zile, participanții vor avea ocazia să exploreze teme de actualitate și să deprindă tehnici concrete de analiză a discursului public și a surselor media. Aceștia vor învăța cum să identifice eficient știrile false și tentativele de manipulare, dar și cum să stăpânească arta argumentării prin structurarea coerentă a ideilor proprii în discursuri persuasive.

Înscrie-te până pe 22 octombrie 2026! Completează formularul direct aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeVVKp09qByTU_l5_LN_HQ8YkC8A1TKPT425eqKIrRCiXGZCw/viewform?usp=header

Întrebări? Ne poți scrie la: filosofiechisinau@gmail.com

Programul poate fi consultat aici: 

Toți participanții vor primi diplome/certificate de participare oficiale de la USM. Alege să-ți dezvolți gândirea critică alături de USM!

Published marți, 20 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Departamentul Filosofie și Antropologie al USM invită liceenii la Școala de toamnă de filosofie, ediția 2026

Gândești critic? Argumentezi convins? Vrei să te faci auzit? Universitatea de Stat din Moldova, prin Departamentul Filosofie și Antropologie, te invită să participi la Școala de...

Invităm elevii și profesorii la Ziua Ușilor Deschise dedicată Programului de dublă licență în Drept USM – Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne

Oficiul pentru Studii Juridice Europene, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne invită profesorii și elevii claselor francofone din...

În perioada 19-20 octombrie 2026, Universitatea de Stat din Moldova găzduiește vizita Comisiei de evaluare externă din cadrul agenției internaționale Agentur für Qualitätssicherung durch Akkreditierung von Studiengängen e.V. (AQAS) din Germania

Vizita are drept scop evaluarea externă a calității programului de studii superioare de licență 0211.7 Designul jocurilor. Comisia de experți evaluatori este alcătuită din specialiști internaționali...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​