Universitatea de Stat din Moldova a sărbătorit, la 1 octombrie, cea de-a 75-a aniversare de la fondare. Este un simbol frumos că deschiderea ușilor universității coincide, practic, cu celebrarea Zilei Mondiale a Educației și a Profesorilor, datată pe 5 octombrie.

De la începutul existenței sale, USM a devenit un centru universitar de prestigiu, atât la nivel național, cât și internațional. Circa 145 de mii de absolvenți ai universității activează în diverse domenii, precum: economie, educație, cultură, justiție, politică etc. O mare parte din elita intelectuală a Republicii Moldova s-a format la USM. Cu toții reprezintă rezultatul unui proces educațional riguros, în care s-a pus accent pe calitate, cercetare, dezvoltare și inovare.

Astăzi, rolul profesorului în societate rămâne a fi incomensurabil, căci anume acestuia îi revine nobila misiune de a educa Omul, de a-l forma, chiar dacă au apărut instrumente tehnologice moderne și sunt utilizate în mediul educațional, profesorul rămâne în fruntea procesului. În acest context, profesorii din învățământul superior au o responsabilitate enormă: de  profesionalismul, talentul, dedicația lor depinde dezvoltarea profesională a viitorilor ingineri, manageri, profesori, avocați, ecologiști, jurnaliști etc.

Trăim într-o epocă a schimbărilor rapide, inclusiv în educație: se schimbă curriculele, standardele educaționale se află într-o continuă actualizare, sunt introduse noi tehnologii informaționale, astfel rolul și responsabilitatea profesorului în viața societății devin din ce în ce mai importante, iar profesorul trebuie să fie întotdeauna în avangardă.

USM are o echipă minunată de profesori talentați, dedicați, vizionari, creativi! Vă exprim toată recunoștința și considerația pentru onorarea obligațiunilor Dumneavoastră, pentru munca cu abnegație și dăruire, pentru responsabilitatea de care dați dovadă zilnic. Dumneavoastră aduceți plusvaloare țării noastre. Sunt onorat că fac parte din excepționalul corp profesoral, care și-a menținut locul în elita științifică și pedagogică a țării! Universitatea noastră se bazează pe dvs., rezultatul muncii dvs. este vizibil pentru toată lumea: studenți inteligenți, interesați, absolvenți de succes, solicitați, iar acesta este unul dintre principalii indicatori ai calității educației, dar și relevanța cunoștințelor pe care le oferă  universitatea.

Vă îndemn să menținem aceleași standarde înalte ale unei instituții superioare de învățământ de excelență, continuând a le împărtăși studenților cunoștințele acumulate, energia creativă, inspirația, dorința de a deveni nu numai buni specialiști, ci și persoane demne, cetățeni onești. Din toată inima vă doresc succese în munca dvs. de zi cu zi, în activitățile de cercetare, noi realizări profesionale, victorii, multă sănătate, fericire și prosperitate!

Published marți, 5 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved