În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, Universitatea de Stat din Moldova (USM) în parteneriat cu Moldova Institut Leipzig (MIL) cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania organizează seminarul „Promovarea dialogului și consolidarea minorităților”.

La deschiderea oficială a seminarului, care s-a desfășurat în Sala Senatului a USM au participat: Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E. S. Angela GANNINGER, rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor ȘAROV și vicepreședintele MIL, dr. Vasile DUMBRAVA.

Cei 13 profesori de istorie, participanți ai seminarului „Promovarea dialogului și consolidarea minorităților” vor discuta cu Artiom KHARTSHENKO, coordonatorul și cofondatorul Centrului de cercetare a relațiilor interetnice în Europa de Est, dr. Ketevan KAKITELASHVILI, Institutul de Studii Culturale al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi, Vladimir CHAPLIN, co-curatorul Muzeului pentru istorie evreiască din Odessa, Ion DUMINICĂ, șeful Departamentului pentru minoritățile etnice al Academiei de Științe a Moldovei, Stela BABICI, președinta Centrului de Resurse pentru Tineret „Dacia” și Liubov ARNAUTOVA, primarul satului Alexanderfiel despre regândirea viziunii asupra minorităților evreiești, integrarea minorităților etnice, germanii basarabeni etc.

Programul seminarului include și vizite de documentare la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, monumentul „Lumânarea Recunoștinței” , Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia” etc.

Menționăm că seminarul „Promovarea dialogului și consolidarea minorităților” face parte din suita evenimentelor organizate în anul 2021 de Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Moldova Institut Leipzig (MIL) cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

Published vineri, 29 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved