În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, Universitatea de Stat din Moldova (USM) în parteneriat cu Moldova Institut Leipzig (MIL) cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania organizează seminarul „Promovarea dialogului și consolidarea minorităților”.

La deschiderea oficială a seminarului, care s-a desfășurat în Sala Senatului a USM au participat: Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, E. S. Angela GANNINGER, rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor ȘAROV și vicepreședintele MIL, dr. Vasile DUMBRAVA.

Cei 13 profesori de istorie, participanți ai seminarului „Promovarea dialogului și consolidarea minorităților” vor discuta cu Artiom KHARTSHENKO, coordonatorul și cofondatorul Centrului de cercetare a relațiilor interetnice în Europa de Est, dr. Ketevan KAKITELASHVILI, Institutul de Studii Culturale al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi, Vladimir CHAPLIN, co-curatorul Muzeului pentru istorie evreiască din Odessa, Ion DUMINICĂ, șeful Departamentului pentru minoritățile etnice al Academiei de Științe a Moldovei, Stela BABICI, președinta Centrului de Resurse pentru Tineret „Dacia” și Liubov ARNAUTOVA, primarul satului Alexanderfiel despre regândirea viziunii asupra minorităților evreiești, integrarea minorităților etnice, germanii basarabeni etc.

Programul seminarului include și vizite de documentare la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, monumentul „Lumânarea Recunoștinței” , Centrul de Resurse pentru Tineret „Dacia” etc.

Menționăm că seminarul „Promovarea dialogului și consolidarea minorităților” face parte din suita evenimentelor organizate în anul 2021 de Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Moldova Institut Leipzig (MIL) cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

Published vineri, 29 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM, deschisă pentru noi oportunități de colaborare cu instituțiile din Germania

Studenții și cadrele didactice reprezintă un pilon esențial al Universității de Stat din Moldova. Investiția în formarea tinerilor și în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor contribuie...

Înscrierile sunt deschise la Universitatea Vârstei a III-a!

Dragi seniori, Universitatea Vârstei a III-a vă invită să faceți parte dintr-un program educațional dedicat dezvoltării personale, învățării pe tot parcursul vieții și construirii unor noi...

ADMITERE la studiile superioare de doctorat

Universitatea de Stat din Moldova anunță admiterea la studiile superioare de doctorat, ciclul III, pentru anul de studii 2026-2027. Studiile superioare de doctorat se desfăşoară cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved