Astăzi, 9 noiembrie 2021, la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică (USM) a avut loc în format online Conferința științifică studențească „Chimia ecologică și a mediului”, consacrată celebrării a 75-a de la fondarea USM și Zilei Internaționale a Studenților. Întrunirea a fost organizată în cadrul disciplinei normative „Chimie ecologică” de către dr. hab., prof. univ., acad. Gheorghe Duca, titular al cursului și fondatorul şcolii ştiinţifice a chimiei ecologice.

Academicianul Gheorghe Duca, în cuvântul de salut, i-a felicitat pe cei peste 70 de participanți ai manifestării științifice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea de Stat din Tiraspol (UST) și a menționat că evenimentul este un indicator de interes sporit al tinerilor față de procesele chimice, fizico-chimice și biochimice care determină compoziția și proprietățile chimice ale mediului ambiant adecvat valorii biologice de habitare.

Decanul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, dr., conf. univ. Viorica Gladchi a relatat despre  importanța problemelor abordate pentru protecția mediului ambiant, necesitatea aplicării cunoștințelor din chimia ecologică pentru studierea proceselor ecochimice și implementarea lor la soluționarea problemelor de mediu.

Domeniile de cercetare care au fost discutate au cuprins rapoarte ce țin de istoria și dezvoltarea chimiei ecologice în Republica Moldova; aspecte de gestionare a deșeurilor și impactul acestora asupra mediului; autopurificarea apelor naturale și determinarea calității apelor din perspectiva expertizei judiciare; rolul microelementelor din apele naturale pentru sănătatea populației; antioxidanți de origine vegetală și altele. Rezumatele comunicărilor vor fi publicate într-o culegere de lucrări, iar toți participanții vor obține diplome de participare.

Întrunirile științifice cu genericul „Chimia ecologică și a mediului” se desfășoară anual la departamentul Chimie Industrială și Ecologică, prima ediție fiind organizată în anul 1997.

Conferința este organizată în cadrul Proiectului 20.80009.5007.27 Mecanisme fizico-chimice ale proceselor redox cu transfer de electroni implicate în sistemele vitale, tehnologice și de mediu, conducător de proiect acad., dr. hab., prof. univ. Gheorghe Duca; coordonatorul echipei USM Viorica Gladchi, dr., conf. univ.

Published marți, 9 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved